Un doctor chinez va efectua un transplant cap uman

Un doctor chinez va efectua un transplant cap uman
Publicat: 15/06/2016, 10:32

Anul trecut, lumea științifică a fost surprinsă după ce un chirurg italian, Sergio Canavero, a pretins că ar fi efectuat primul transplant din lume de cap uman. Acum, omolgul său chinez vrea să facă același lucru, scrie Descoperă.

Ren Xiaoping a povestit într-un interviu că pregătește o echipă pentru a efectua operația, care va avea loc, portivit chirurgului, „când suntem gata.”

Planul operației constă în două etape: prima etapă presupune secționarea a două capete de corpurile lor și apoi conectarea vaselor de sânge ale organismului donatorului decedat și capul destinatarului. Echipa va insera, de asemenea, o placă de metal pentru a stabiliza gâtul și apoi înmuierea terminațiilor nervoase ale măduvei spinării într-o substanță care va încuraja conectarea ei.

Medicul Ren a fost numit sarcastic de mass media „Dr. Frankenstein”. El a câștigat notorietate la începutul acestui an, după ce a pretins că a efectuat un transplant de cap la o maimuță. În acest experiment, maimuța a reușit să supraviețuiască timp de 20 de ore înainte de a fi eutanasiată din motive etice.

Potrivit New York Times, mai mulți oameni din China s-au oferit voluntari pentru transplantul de cap, printre aceștia și Wang Huanming. Persoana are 62 de ani și a fost paralizată de la gât în ​​jos în urmă cu șase ani.

„Sistemul chinez nu este transparent în nici un fel. Eu nu am încredere în deliberarea chineză despre bioetică sau politică. Se adaugă doze sănătoase de politică, mândrie națională și antreprenoriat și este greu de înțeles ce se întâmplă acolo”, a scris Arthur Caplan, șef de etică medicală de la NYU Langone Medical Center, într-un articol de la Forbes.

Sursa: Descoperă

Foto: aparatorul.md

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Înghețată cu iaurt și miere. Un desert simplu, rapid și delicios
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ileana Stana Ionescu se confruntă cu probleme de sănătate. Marea actriță este internată în spital:...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Fu Mingxia, regina scufundărilor
×